Atenție: ce poți face pentru a primi înapoi 100 de lei, la facturile de gaz și energie

de: Mădălina Bahrim
17 09. 2021

Puțini consumatori din România își cunosc drepturile în raport cu furnizorii lor de energie electrică și gaze naturale. De exemplu, o prevedere legală nouă spune că, în cazul în care furnizorii nu citesc la timp contoarele, consumatorii pot primi 100 de lei compensații.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, susține că furnizorii de gaze naturale și energie electrică din România trebuie să respecte noi reguli.

Este vorba despre citirea la timp a contoarelor. Concret, furnizorii de energie electrică din România au obligația ca, în termen de șase luni, să efectueze citirea. Pentru furnizorii de gaze naturale, termenul este de trei luni.

Cum poți primi 100 de lei înapoi, la facturile de energie și gaze

Dacă furnizorii nu respectă această nouă prevedere legală, atunci, consumatorii au dreptul la compensații. Fiecare consumator căruia nu i-a fost citit la timp contorul va primi de la furnizor 100 de lei.

„Avem în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale şi vom obliga distribuitorii care au sarcina citirii contoarelor, pentru că distribuitorii citesc contoarele, care depăşesc acest termen de 6 luni în cazul energiei electrice şi de 3 luni la gaze naturale şi nu s-a citit contorul, automat trebuie să plătească o compensaţie pentru acei clienţi căroara nu le-au citit control.

Compensaţia, propunerea noastră este de 100 de lei. Bănuiesc că în momentul în care nu vor citi un milion de contoare şi au de plătit 100 de milioane de lei, o să-i coste şi o să fie preocupaţi de asta”, a declarat vicepreşedintele ANRE, la Digi 24.

De asemenea, mai explică oficialul ANRE, „fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună. Pe factură trebuie să fie un număr dedicat de autocitire, un interval de timp care să nu fie mai scurt de 5 zile şi de obicei se dă un interval mai lung în care orice client poate să sune, să se identifice şi să dea indexul.

Acest lucru se poate face şi prin aplicaţia pusă la dispoziţie de majoritatea furnizorilor. În momentul în care se face autocitire, se comunică indexul, furnizorul este obligat să factureze”.

Oficialul ANRE spune că pe masa instituției au ajuns multe plângeri de la consumatori, motiv pentru care s-a luat decizia impunerii obligativității citirii contoarelor în aceste termene.

„Au fost foarte multe contravenţii, nu ştiu dacă s-a făcut din rea intenţie sau din greşeală, dar au fost foarte multe plângeri şi am aplicat amenzi pentru depăşirea diverselor termene de răspuns la clarificări privind factura, de semnat contractul în termen de 5 zile lucrătoare din momentul în care se depun toate documentele solicitate de furnizor, de răspuns la solicitare de ofertă, de citire a contoarelor.

Regulamentul prevede foarte clar că contoarele de energie se citesc cel puţin o dată la 6 luni, iar în cazul gazelor o dată la 3 luni, şi am găsit foarte multe cazuri când aceste termene nu s-au respectat şi am aplicat amenzi şi vom continua sa aplicăm amenzi”, a mai explicat Zoltan Nagy-Bege.